Student la CS

Încep prin a spune că din oarecare motive (lipsa interesului. a timpului, sau a sentimentului că există ceva relevant de pus pe blog), nu am mai scris aici. Nu pot promite că voi și scrie de acum înainte, dar aștept să-l văd pe acela care mă va trage la răspundere: „Alex, de ce nu scrii pe blog?”.

Eram mai mic, urmăream Sailor Moon (cred că au fost mai multe sezoane, variante); într-un episod, un copil primește un carnețel și este îndrumat să scrie… un jurnal. Și normal, scrie, cum s-a trezit, a mâncat și s-a jucat. Primește morala: nu scrii în jurnal ce ai făcut toată ziua. Scrii ce gândești .

Lăsând la o parte parabola, chiar vreau să scriu un post despre ceea ce fac în ultimul timp. Promit că este interesant B-). Pe lângă acel post, va mai veni unul de promovare (sunt lucruri despre care trebuie să se afle și de la mine, nu doar de la MM, sunt lucruri interesante). Așadar am un plan.

Concluzia rapidă: când nu știi ce să faci, când nu știi de unde să te apuci, fă un plan. Nu un plan care să stipuleze ce vei face (ar fi direct și ar rezolva problema, nu suntem, încă ingineri), ci un plan despre cum te vei apuca și vei face lucruri :>. Așa, un plan ca al meu: două posturi viitoare, două promisiuni.

Se cam termină facultatea.

Sunt acele momente în care te apuci de o temă la spârc (sau SPRC) și mpirun refuză să ruleze local… instalezi dezinstalezi mpich, openmpi-bin, mpich2, lam-runtime, merge nu merge, renunți. Apoi încerci să compilezi scheletul temei trei la cepele (sau CPL) și wtf-uiești întrebându-te de ce zice method not found, până când descoperi că aveai în CLASSPATH calea către clasele din tema doi, care normal că nu implementau cgen whatever.

Sunt momente când vrei puțin aer curat, conduci o mătușă la troleu apoi dai pe la Așchiuță și te întorci cu iaurt, cornuri cu ciocolată și pernițe viva. Și te bucuri ca un nemâncat.

Sunt momente când alergi și țipi în ploaie în piața victoriei pe la 23:35 pentru că nu mai ai metrou de Grivița și totuși e aer proaspăt și parcă ești high.

Sunt momente când te bucuri de apoi asculți până la epuizare o melodie, gen. Sau sunt momente când nu știi ce să faci, nimic nu merge, scrii aiureli pe twitter sau faci pe poetul pe blog.

Noroc că acele momente trec, noroc că tu rămâi, noroc că ești, minune că sunt.

PS: titlul e de la AG Weinberger.

PS2: dacă te așteptai la un mesaj legat de politică, având în vedere titlul, bad luck. Vezi PS1. Oricum, du-te mâine la vot.

Asta mi-a strigat unul în ureche… Oana era ocupată: “…avem Mac, KFC, pizza nuștiucum, patinoar…” spunea ea la telefon unei alte prietene (să-mi fie permis: arfe), ca recenzie a noului mall.

E vina mea, m-am gândit… m-am dus ca vițelul să văd cum arată AFI Palace, chiar în ziua deschiderii. Ce-i drept, e mare și se populează rapid… cu magazine și băieți care-și pierd aifonul pe la fete prin buzunare.

Vroiam să scriu un articol despre intrarea în ritm… este un sport nou pe care îl practic de vreo 4 săptămâni încoace. Pot zice că merge bine, mai bine decât chitara. Anul 4 la C3 înseamnă compilatoare și spârc. Am mai ales în plus apepe de la NT, și SI cu Tănase. Suficient de interesante și timeconsuming. Mai e BD și MP…

Duse sunt seriile, CA, CB și CC… mândria de a fi la CC, parcă suntem alți oameni acum, grupați pe specializări (not). Un lucru de care îmi pare rău (Jancă ar fi trebuit să spună mai multe despre asta până acum ), este că am pierdut Cercul temei. Cercul temei, acea manifestare socială (printre puținele la CS), în care studenții se adună roată și vorbesc despre teme. Care cum a terminat-o mai repede, ce bube s-au strecurat în enunț, despre cum sunt stupizi cei care au publicat-o ș.a.m.d..

Revenind la ideea cu ritmul (am început articolul acum 2 ore, am uitat demult de el), pe  lângă toată școala asta multă, îmi place că săptămânile încep cu cele două seriale de care m-am deprins: Curb your Enthusiasm și The Big Bang Theory. Ah, a mai fost și studențiada… varii motive au lăsat-o să treacă pe lângă mine.

Ah, ca să nu uit, azi am fost la TechTalks pe care îl organizăm (ROSEdu) și mi-a plăcut. Git is the new emacs. GJ Mircea.

Unii oameni chiar n-au ce face (un anume tavi mă agață pe #ubuntu-ro):

Discuție cu tavi în Ma 06 oct 2009 21:58:01 -0300:
(21:58:01) tavi: salut
(21:58:11) alex3f: salut
(21:58:32) alex3f: cu ce te pot ajuta?
(21:59:19) tavi: vroiams aiti trimit un fiser
(21:59:22) tavi: fisier
(21:59:29) alex3f: pentru?
(21:59:53) tavi: asa
(21:59:54) tavi: \poza
(21:59:57) tavi: poza
(22:03:17) alex3f: scuze
(22:03:21) alex3f: nu știu despre ce e vorba
(22:03:26) alex3f: poți să mă pui in temă?
(22:04:39) tavi: o poza cu mine
(22:04:54) alex3f: de ce mi-ai trimite o poză cu tine?
(22:05:28) tavi: aa
(22:05:30) tavi: pai asa
(22:05:37) alex3f: ?
(22:05:45) alex3f: îți bați joc de mine?
(22:05:55) tavi: mi-am luat un telefon nou
(22:05:58) tavi: si mi-am tras poze
(22:06:06) alex3f: repet
(22:06:09) tavi: are 7 megapixeli
(22:06:11) alex3f: ce legătură are asta cu mine?
(22:06:14) alex3f: ne cunoaștem?
(22:06:15) tavi: nu are
(22:06:18) tavi: nu
(22:06:24) tavi: dar nimeni nu vrea sa aprecieze pozele
(22:06:32) alex3f: glumești, nu?
(22:06:52) tavi: nu
(22:07:14) tavi: nici pe canalele de pe udenrnet nici pe cele de pe freenode nu e nimeni care sa vrea sa vada
(22:07:26) alex3f: de ce crezi că eu vreau să văd?
(22:07:41) tavi: nush
(22:07:45) tavi: te intreb
(22:07:59) alex3f: bun: nu vreau să văd o poză cu tine
(22:08:00) alex3f: e ok?
(22:09:00) tavi: da e ok

Cam în același timp, pe canal:

(22:05:06) alex3f: salut
(22:05:11) alex3f: eu nu am fost la discuții
(22:05:25) alex3f: de ce îmi trimite tavi o poză?
(22:09:06) tavi: mda
(22:09:08) tavi: grozav
(22:09:17) tavi: daca nici cu fetele de pe undernet nu mi-a mers
(22:09:24) tavi: atunci nush

Morala: alex3f e nickname de fată, sau unii chiar nu au ce face.

alex@soleares:~$ cat sua | sort | paste -sd,
Apple Store,Austin Grill,Austrian,Baltimore,BestBuy,Boston,Buffalo,Buffalo Wings,

burger,Burlington,burrito,CA,Chevrolet,Chinese,Chrysler,Comcast,DC,facitas,

Fairfax,FedEx,Fender,First Act,Five Guys,Frederick,Georgetown,Germantown,Giant,

Hard Rock Cafe,Hooters,Jamestown,JC Penny,Jefferson,jerky,KFC,Kmart,Korean,

Levi,Lincoln,Luray,Mac,Macy’s,Martins,Maryland,MD,Mexican,Montgomery,

Monticello,Mont Vernon,Nano,Netflix,New Port,New York,Niagara,NJ,

NY,Philadelphia,Philly something,Police,Rawlings,RI,Rockville,Ruby Tuesday,

Selfcheckout,Soup Nazi Shop,Starbucks,Texas-american,Thai,

Times Square,Toyota,Toys r us,UPS,USP,UT,UVA,VA,Vienna,Vietnamese,

Wallmart,Washington,Wegmans…

As seen on Facebook: Pentru ca (din nou) parte din reteaua din Poli este cazuta (pe motive de ape la fire) => blogul meu este la pamant, dar si pentru ca dupa mult timp am reusit sa ajung la un calculator, iata de ce nu voi uita prea curand vizita la cascada Niagara:
Inainte de toate, si sper ca voi detalia in alt post, de vreo zece zile am fost plecat intr-o excursie in care am trecut prin: Baltimore, Philadelphia, New York, Boston, Newport si acum sunt in Buffalo.
Azi am fost sa vedem cascada. Se da situatia: lumea in parc, ne mai plimbam putin, Alex fugi pana in parcare si adu masina (pentru curiosi, un Chrysler Town&Country 2009 cu 7 locuri, inchiriatal), la pod. Dupa aproape o ora, Alex (adica eu) se intoarce pe bancheta din spate a unei masini cu girofaruri, escortat de alte doua masini de politie. Wow!
Ce s-a intamplat si cum am ajuns in aceasta situatie ingrata: am venit frumos cu masina, n-am putut parca, am decis sa mai dau o tura de parcare pana imi veneau pasagerii… doar ce am trecut a doua oara de parking lot, ca in spatele meu… o masina de politie cu luminile rosii. Regulamentar, am tras pe dreapta, mainile pe volan… “Buna ziua, aceasta masina are revizia tehnica expirata, si ati condus cu viteza in apropierea parcarii.”. “Oups”. “Permisul dvs”. L-am dat. “Actele masinii”. “Nu le am”. “A cui este masina?”. “Inchiriata”. “De dvs?”. “Nu, de matusa mea”. “Unde este?”. “In parc, ma asteapta sa aduc masina”. “Pasaportul”. “Nici – la matusa”. Intamplarea (?) a facut ca toate actele sa fie la matusa mea, in parc. “Stop your engine, you’re gonna stay here for a while”. Cu alte cuvinte am pus-o. Instinctiv, mana pe telefon, sa ii chem cu actele. Bateria moarta. Perfect. Eram, asadar, un posesor de permis romanesc, fara alte acte, la iesirea din parcare… putin grabit, putin bronzat… eram profilul standard de hot de masini (asa gandeam).
Nenea politistul pleaca la masina lui, mai sta, revine cu mai multe intrebari. Cum arata matusa, ce caut in america, de ce nu am acte, ce tip de viza am, de cine a fost emisa… etc. Ii cer telefonul s-o sun sa vina, imi spune ca trebuie sa asteptam o a doua unitate, apoi voi putea suna de la el. Astept din nou. Vine cel de al doilea ofiter… cam aceleasi intrebari, imi cere imi plus sa spun pe litere EFTIMIE s.a.m.d., sa-i arat data nasterii si categoria de permis. Pleaca la masinile lor, revin dupa alte minute de asteptare: ma gasisera la sistemul de vize, slava Domnului, existam. Urmatoarea problema, masina. Hai sa gasim restul grupului si actele. “Ia-o inainte, te escortam”. Ii propun sa mergem pe jos. Rade, “scoate-o de pe carosabil, mergi cu masina mea”. Pun dubita pe iarba, ma sui in masina si pornesc cu alaiul de politie (a treia masina nu stiu cand a venit). “Code 2529, i have the suspect in my car” zice incurajator domnul politistul. Eram rosu-galben . Ajungem intr-un final, matusa mea radea, Ileana mi-a facut poza pe bancheta din spate a masinii de politie. Eu… . Am aratat actele si am fost eliberat (nu amenda, nu altceva… nici macar o bataie pe umar). Huh!
Prima oara cand m-a oprit, interogat si escortat politia si mai sunt si in America. A fost vina si prostia mea, dar salut profesionalismul si amabilitatea de care au dat dovada organele de aici >-
PS: cascada e superba si poze in curand.

Imi place transportul in comun de aici: sunt vreo 6 linii de metrou, care acopera atat orasul cat si orasele satelit – metrou de suprafata. Trenurile sunt vechi – mai vechi decat cele din Bucuresti, dar circula des si bine. Un lucru fain: toate statiile din reteaua Washingtonului arata fix la fel – fara brizbrizuri de arhitectura, doar un tunel betonat dragut si iluminat economic. Am aterizat si in statii in care scarile rulante pareau sa nu se mai termine.

Interesant si diferit este modul de taxare: platesti fiecare calatorie, metoda cea mai comoda fiind cu un card magnetic pe care il poti incarca fie cu_cardul bancar, fie cu bancnote/monede la automate pe care le gasesti in fiecare statie de metrou. Ingenios e si faptul ca o calatorie costa diferit daca e in orele de varf (de aia am platit la un moment dat $4 in loc de $2). Mai mult, daca faci legatura dintre autobuz si metrou sau invers, scutesti 50 centi. Plata in autobuz este la un cititor de carduri/mancator de banconte de langa sofer. Astfel, este aproape imposibil sa intri fara sa platesti. In metrou validezi cand intri, dar banii sunt retrasi din cont abia la iesire (conteaza astfel ora si distanta – intern/extern) cand validezi din nou.

Cel mai important cred este faptul ca metroul este accesibil. Nu doar 1 mai si Unirii, ci absolut toate statiile sunt dotate corespunzator pentru persoanele disabled/seniors. De asemenea, autobuzele stiu kneeling: se lasa in jos pana la nivelul bordurii pentru ca batranii sa urce fara probleme. Pentru cei in scaune cu rotile exista rampe, iar soferul se ocupa prioritar de urcatul/coboratul acestora. Din cate am inteles, si autobuzele Mercedes Citaro din Bucuresti sunt dotate corespunzator, dar n-am vazut pe niciunul sa si puna in folosinta sistemul – poate e din cauza ca bordurile noastre sunt intr-un continuu proces de rodaj.

Lasand transportul care e grozav, what really bugs me sunt unitatile de masura: ciudatii astia de americani folosesc picioare si mile in loc de metri, oz in loc de grame, grade Fahrenheit, galoane in loc de litri. Ma mir ca nu au alt sistem de masura al timpului, just for the fun of being special. Richard, vecinul, zicea ca in scoala ii invata sistemul metric, dar nimeni nu-l aplica. E destul de aiurea sa vezi o temperatura de 70 grade si apoi sa te gandesti ca scazi 32, imparti la 9 si inmultesti cu 5… ca sa obtii Celsius.

Totusi, imi place felul in care masoara consumul: nu litri pe suta de km, ci mile pe galon . Desi e practic acelasi lucru, 1/, pare mai simplu si mai natural… ar trebui sa imprumutam si noi asta

Cam atat pentru acum.