Virginia = statul american prin care am vizitat de vineri pana azi. Statul care a dat cei mai multi presedinti; in el se gasesc si multe dintre locuintele acestora, unele transformate in muzee.
Ce am vazut si mi-a placut au fost, cronologic:
- oraselul si judetul Fairfax – mai multe despre el mai jos;
- pestera Luray: dupa cum o lauda, poate una dintre cele mai frumoase din lume; intradevar, m-a lasat masca, atat prin frumusetea stalagtitelor/stalagmitelor (vezi website), cat si prin felul in care este prezentata/intretinuta (nu are nicio inscriptie de genul Catranel + Viorica. Mai mult, la iesire, am asteptat zece minute pentru ca scara pe care urma sa iesim era blocata de coborarea unui scaun cu rotile (frumos, cu un sistem de rotile pe bara de protectie); nu am mai vazut pana acum atata atentie si nediscriminare adresata seniorilor sau persoanelor disabled.
- casa primului presedinte, George Washington, si anume Mont Vernon. Pe langa faptul ca proprietatea in sine era superba (el o lauda ca fiind cel mai frumos loc in care poti locui in america), conservarea si prezentarea era desavarsita. Gradinile de langa chiar erau cultivate, am vazut si ceva oi (un copil tipic american a intrebat, vazand niste oi: “what are these things“; un altul, pus in fata lipsei unui sistem de aer conditionat si intrebat cum crede ca suportau caldura a zis: “oh, they would simply shut the door and turn on a fan” – desigur, in 1750). Prin gradini umblau actori, imbracati ca sclavi de acum 3 secole care raspundeau. In muzeul de la intrare rulau filme de 20 de minute realizate profesionist. Toata experienta vizitei, taxata generos cu $15 era deosebita si memorabila: aveau lucruri pentru cei mici si pentru cei mari (trebuie sa scriu mai mult despre muzee si turism).
- skyline drive: un fel de transfagarasan, dar inchis frumos intr-o rezervatie naturala (Shenandoah), cu taxa la intrare si marketat ca atare; foarte frumos, am vazut ursul si caprioare, parcari fara gunoaie si serpetine cu sosele perfecte;
- case model; ce este o casa model? o casa nou nouta, dintr-un complex de case asemanatoare, complet mobilata si in care poti intra fara problema, pentru a inspecta produsul si, eventual, a cumpara. Da… aici casele sunt bunuri de consum: le poti analiza, testa, pe gratis. Sunt expuse ca orice alt bun (desi unele dintre modele sunt deja vandute, proprietarii asteptand totusi ca tot complexul sa se vanda pentru a intra efectiv in posesia cladirii). Mi se pare deosebit. Ce m-a mai uimit, este usurinta cu care se discuta preturile: ok, asta costa X sute de mii de dolari, dar de fapt nu costa atat: costa rata pe care o vei plati pe luna. La fel si un BMW cu care am mers, nu era evaluat la pretul complet, ci la pretul lunar pentru leasing. Asta cred ca e o economie sanatoasa (desi criza a fost declansata probabil tocmai de aceste credite bazate pe promisiuni). Nu in ultimul rand, aici chiar se construieste: desi majoritatea sunt de lemn, imbracate decorativ cu_caramida, casele arata foarte bine; iar o casa noua, gata de a fi luata in primire, are aer conditionat, apa, curent electric (altfel spus, nu ca la noi).
- universitatea George Mason: ce pot sa zic, extraordinara. Tanara si in continua crestere, arata superb. Campusul are pe langa camine, facultati si sala de fitness, gradinita si un fel de mall cu de toate: cinema, biblioteca, magazine, tot ce ai avea nevoie in mod normal. Universitatea (si nu cred ca este singura) devine astfel un orasel, din care, ca student sau profesor, nu ai nevoie sa iesi
+ ca e in padure si e plin de verdeata. Poate cel mai fain lucru vazut in aceste 3 zile. Plus ca am cunoscut pe domnul profesor doctor academician Gheorghe Tecuci, care este si directorul departamentului de cercetare in domeniul inteligentei artificiale de la univ. GM, unde are o echipa bunicica de romani. Spun asta pentru a sustine miturile romanilor super inteligenti care fac istorie in strainatate.
- oraselul Clifton – in care locuiesc frumos, la tara, bogatasii; fiecare constructie trebuie sa aiba cel putin 5 acri de teren neconstruit de jur imprejur; multi au cai, exista hipodrom, terenuri de golf; padure si verdeata cat cuprinde (paranteza: urasc unitatile de masura de aici). Totusi, magazinul central, o ciudatenie, arata mai rau ca un magazin comunist de la noi (cu de toate, dar ingramadite si cu linoleum rupt si murdar pe jos); cliftonienii cumpara de acolo pentru a sustine “economia” locala. Mai sunt si alte mici magazinase de tot felul de nimicuri si suveniruri, conduse chiar de proprietarii caselor in care se gasesc. Totul e asa pitoresc
. Ah, si pentru ca intre doua case distantele sunt asa mari, iar trotuarele lipsesc cu desavarsire, toata lumea detine o masina si un permis de conducere (aici poti conduce de la 15 ani – asistat). La gradinita, scoala, biserica, ajungi numai cu masina. Aici litrul de benzina (platita de fapt pe galon
), este undeva la 60 de centi, adica sub 2 RON – iar lor li se pare scump! obisnuiau sa ia galonul (3.5 l) cu 1$ !
Ce mi-a mai placut, au fost soselele si autostrazile: construite cu larghete, 3 benzi + cate una pentru viraj stanga in fiecare intersectie, cu semne imense, cu semafoare, semnalizari reflectorizante incastrate in sosea, politie, limitari de viteza la 45-55-60 mile, e o placere sa conduci aici. Ah, si toata lumea se uita ciudat la tine, cand zici ca ti se pare naturala o cutie manuala (cu stick). Desi platesc ceva in plus si sunt mai greu de intretinut, vasta majoritate a masinilor au cutie automata.
Nu uit sa adaug, pentru ca a fost ziua mea, am primit de la noii mei prieteni americani, Tyrus si Miruna, un gift card iTunes. Un alt lucru foarte popular aici, gift cardurile iti dau un credit pe care-l poti folosi la un anumit magazin. Foarte fain
Ok, am scris cam mult pentru azi, revin cu articole mai scurte
The land of freedom inca ma surprinde
PS: cred ca am uitat sa scriu despre Fairfax. Data viitoare
LE: uitasem George Mason