Generala am terminat-o ca programator BASIC, liceul ca programator PHP, facultatea … imediat.

Încă din primele zile de Calculatoare, am văzut că să am propriul CMS, nu e chiar atât de cool. Mihai, de exemplu, avea propriul MMORPG; fiecare dintre colegii cu care îmi petreceam timpul știa câte ceva cool. Vlad părea că știe mai multe decât proful de USO, când începea să dea din gură despre personalități din Computer Science. Și nu știam aproape de loc vorbi engleză. Și nu citeam slashdot și credeam că xkcd e typo.

La USO aveam ubuntu în laborator, erau chiar CD-uri pe care le puteam lua acasă. Din al doilea semestru, am făcut GNU/Linux (Ubuntu) sistemul de operare principal. Și nu m-am uitat înapoi . După cursul de USO, am rămas cu două lucruri: Linux e cool și Linux e free pentru că dezvoltat deschis de către voluntari. Din dorința de a da ceva înapoi comunității, și pentru că erau la îndemână, am început să contribui cu traduceri. Și am făcut asta destul de mult timp, unii chiar râdeau zicând că “Alex nu scrie cod, Alex face traduceri”.

Am fost acolo când ROSEdu prindea contur*) și am participat sub la diverse activități de-a lungul timpului: ca programator al WoUSO, organizator Ubuntu Install Fest, coordonator al Cursului de Dezvoltare Liberă, responsabil cu prezența web (pasiune veche). Am intrat în Echipa Ubuntu România și Grupul pentru Software Liber. Abia în primul an de master am aplicat și participat la Google Summer of Code, dând astfel înapoi comunității FOSS și cod, nu numai traduceri .

În facultate am învățat (din nou, de data asta bine, fără influențe ++) C. Apoi Java și câte ceva din alte limbaje. Prin anul 4 am ales Python ca limbaj de bază. Am rezolvat o groază de teme și am luat habar de computer science.

Au venit vremurile cool, cu domeniu prenume.nume.ro, cu linkedin, CV și facebook.

Acum termin masterul de securitatea rețelelor informatice complexe. Lucrez pentru mine: programez, administrez, documentez, coordonez, plănuiesc și fac asta cu plăcere.

-

Nu am o concluzie pentru această mini-serie; un clișeu de genul: “follow your dream”, nu-și are rostul – habar nu aveam în clasa cincea ce-i ăla inginer în calculatoare și ce face un astfel de om. În plus, acesta nu este un sfârșit, ci doar un punct intermediar, o piatră de hotar .

Thanks for reading.

În clasa a noua, pentru că intrasem la liceul bine cotat din Curtea de Argeș, pentru că știam să cer și findcă mai mereu am avut noroc, am primit de la mătușa mea primul meu PC: vechiul ei laptop Toshiba, 486 DX4, cu floppy și windows 95. Dura între 3 și 5 minute să pornească. N-avea touchpad ci trackpoint, la fel ca thinkpad-ul din prezent . Făcea ca un motan, dar era al meu.

La gazda unde stăteam, aveam internet, tot cu țârâita, dialup-ul genial (nu mai știu de ce zic genial, am impresia că era ieftin) de la Connex, Xnet. Cu toate astea, baza pentru ce am învățat legat de programare, nu venea de pe internet, ci din ediția tipărita a PC Magazine (cineva adusese niște teancuri cu reviste vechi de 5 ani). Erau super, multe articole conțineau bucăți de cod; smalltalk (dar nu înțelegeam boabă), cât și Assembly – despre care cum-necum știam câte ceva. Țin minte că am citit și un articol despre Java, cu multe buzzwords, ca despre o tehnologie extraterestră.

La școală, secția Matematică-Informatică intensiv (privin înapoi, mi se pare exagerat acest intensiv), ni se preda, instrucțiune cu instrucțiune, limbajul C. Îi ziceau C++, pentru că foloseam cin>> și cout<<, dar era mostly C. După ce am rescris spânzurătoarea ca să folosească în întregime setul ASCII, iar victima să arate a om, am început să cochetez cu ideea de a scrie un joc interactiv și grafic. Primul snake era din caractere @ și nu se termina niciodată. Din reviste am furat codul assembly care mă aducea din DOS într-un mod grafic VGA (320×200, 256 de culori) și în care puteam scrie direct în memoria video – fiecare număr între 0 și 255 reprezenta o culoare. Am definit un format de imagine (gen PPM) și am scris un editor banal de astfel de imagini. Apoi am făcut Pacman, scris în C++, obiectual (după o carte veche și groasă), cu double buffering și scrolling (harta mai mare decât ecranul VGA), o combinație între Pacman și Dina, cu animăluțe semiinteligente. Îmi pare așa rău că am pierdut codul. Îmi plăcea să programez, să fac lucruri care se mișcă, să primesc laude pentru asta.

Undeva pe la acest moment, am schimbat laptopul pe o placă de bază + procesor și carcasă; apoi pe rând, am luat rami, harddisk, monitor și restul de bucățele, până mi-am făcut calculatorul meu.

Pe la sfârșitul clasei a zecea, profa de informatică mi-a dat spre documentare un mic curs de HTML, PHP și MySQL. Cât de cool mi s-a părut la acel moment, când aveam net cu lingurița, să pot să scriu eu site-uri, și nu orice fel de site-uri, ci dinamice. Cam pe aici s-a terminat pasiunea pentru jocuri VGA. Mi-am făcut propriul CMS, XL_ES (xl’s easy site, xl eram eu, de la Alex, nu de alta).

Interfața era o clonă a Gmail-ului (am avut cont de Gmail în 2005, fratele lui Alex avea trei invitații, două ni le-a dat nouă). Cu toate astea, știa articole, categorii, pagini, atașamente, redirectări, file browser, templates, un mic wordpress. Privind înapoi, nici nu știam că există WordPress. Am vrut blog, l-am scris. Era atât de simplu pe vremea când vorbeam PHP .

Scriam pe blog. Foloseam yahoo messenger shi eram convins k limba romana s scrie oriqm imi tună. Articolele erau fie poze cu fratimio, fie poezii, fie linkuri găsite, fie cereri de melodii (știe cineva cum se numește melodia cu versul …), fie tot felul de lamentări sau anunțuri. În perioada asta am făcut site-ul liceului și am fost gata-gata să intru într-un proiect în echipă (cu Alex și Andrei, precum și Tase, care ne aducea pizza și cărți, în schimbul programării).

A fost fain în liceu, la un moment dat am testat chiar Linux (tipul care făcea rost de CD-uri cu filme, avea în catalog și Red Hat, pe 6 discuri, am zis să încerc). N-a mers mouse-ul, am renunțat. Apoi am dat cu nasul de ubuntu warty, același rezultat. Windows XP mergea mai bine . La un moment dat, am tradus un progrămel freeware (nu mai știu ce făcea, avea legătură cu look’n'feel-ul XP-ului), am trimis traducerea și a fost acceptată. Super achievement.

Și așa, pe neștire, a venit peste mine facultatea. Ultimul post pe blog l-am scris dintr-un internet caffe de lângă universitate, în perioada admiterii. Cu titlul “S-a terminat (aproape)”, habar nu aveam că încheia o perioadă.

De ce computer science? Pentru că am redus opțiunile la Cibernetică și Automatică. Pentru că la Cibernetică păreau grele subiectele. Pentru că mi s-a spus că la Calculatoare e cel mai greu. Pentru că am intrat .

Partea întâi a acestei serii: Școala generală.

Eram în Școala Generală (cu clasele I-VIII din Galeș), în clasa a V-a (1999) când am deschis prima dată un calculator. Erau două HC-uri în cabinetul de Biologie și Informatică: unul negru, cu toată logica în tastatură și programe pe casetă audio și un mic TV pe post de monitor, și unul alb, care avea două unități de dischetă, din acelea mari, de 5 1/4 inchi.

Cel negru avea un joc, ceva cu un avion care evita obstacole, trăgea în inamici și lăsa bombe pe sol. Nu m-a prins niciodată. Cel alb, avea pe o dischetă sistemul de operare, un soi de DOS. Țin minte doar că mesajele de POST erau datate cu un an înainte de 1987, anul nașterii mele. Mai mult decât DOS, putea fi programat, avea GWBASIC, un interpretor de BASIC. Inutil de adăugat că ecranele erau verde/negru, tastaturile nu aveau tasta Super (windows), totul mirosea a plastic vechi și totodată nou.

În prima oră, proful, Mihai Vasile, ne-a vorbit despre componentele unui calculator și principiul de funcționare. O săptămână mai târziu, aflam despre „algoritm”, înșirarea de acțiuni, sau schemele cu dreptunghiuri și cu romburi. Mi-aduc aminte că ne-a prezentat algoritmul lui Euclid pentru aflarea celui mai mare divizor comun. Și ora următoare am avut lucrare, să-l reproducem. Am fost praf și asta m-a motivat să încerc mai mult să înțeleg (proful era tipul cool, abia ieșit din facultate, cu 10, poate 12 ani mai mare decât noi, care cred că făcea informatică la o școală generală de la țară, de plăcere). După ceva timp, în laborator, colegii făceau coadă la HC-ul negru, pentru a juca avioane, iar eu profitam de acea oră pe săptămână, cât puteam să explorez gwbasic. Era interesant de programat: câteva cuvinte cheie, fiecare linie începea cu declarația numărul de linie; programam din 100 în 100 pentru că sigur uitam lucruri, iar apoi puteam modifica folosind indecșii nefolosiți. Când nu mai puteam insera cod, foloseam GOTO undeva în viitor (cred că asta se numește spaghetti programming).

Primul meu program, la care am lucrat săptămâni (câte o oră pe săptămână), a fost spânzurătoarea în ASCII. Cuvântul secret era hardcodat, nici vorbă de spânzurătoare, ci doar un progressbar cu “=”-uri care se transformau în “#”-uri. Era cool și eram mândru.

Undeva aproape de vacanța de vară, ne-a vizitat (în timpul unui cerc școlar, sau alt eveniment) un PC. Rula Windows 98, avea Paint, un soft de e-learning și jocul Hercules. Cât de diferit și „de ultimă generație” părea.

Anul următor din generală, n-am mai făcut informatică. Au venit niște 486 cu dischetă de 1,44 inchi, cu Mario, Dina, Supaplex și multe alte jocuri, precum și Paint cât cuprinde. Țin minte că o dată sau de două ori am scăpat de la ore pentru a instrui pe cineva în laboratorul de informatică; nu aveam calculator acasă, dar mă descurcam de minune cu windows 95 – citisem o carte, “introducere în Microsoft Windows 95″.

Și pentru că toate lucrurile bune se termină, spre finalul școlii a venit și un calculator cu unitatea centrală tower (pe verticală). Era Pentium 4, avea 64 MB de RAM și rula Windows XP. Avea și un modem, pe care l-am instalat și prin care am descoperit internetul. Da, cu țârâita. Da, când nu ocupa unica linie telefonică a școlii. Și da, de multe ori fără imagini, pentru că dura o veșnicie să se încarce. Nu-mi aduc aminte foarte multe din acele timpuri, doar sentimentul de descoperire a ceva cu totul nou (le fel ca atunci când am jucat Hercules color). Perioada cu acest computer m-a învățat Word și Excel (cineva trebuia să știe și din ăstea într-o școală).

Eram mai mic, urmăream Sailor Moon (cred că au fost mai multe sezoane, variante); într-un episod, un copil primește un carnețel și este îndrumat să scrie… un jurnal. Și normal, scrie, cum s-a trezit, a mâncat și s-a jucat. Primește morala: nu scrii în jurnal ce ai făcut toată ziua. Scrii ce gândești .

Lăsând la o parte parabola, chiar vreau să scriu un post despre ceea ce fac în ultimul timp. Promit că este interesant B-). Pe lângă acel post, va mai veni unul de promovare (sunt lucruri despre care trebuie să se afle și de la mine, nu doar de la MM, sunt lucruri interesante). Așadar am un plan.

Concluzia rapidă: când nu știi ce să faci, când nu știi de unde să te apuci, fă un plan. Nu un plan care să stipuleze ce vei face (ar fi direct și ar rezolva problema, nu suntem, încă ingineri), ci un plan despre cum te vei apuca și vei face lucruri :>. Așa, un plan ca al meu: două posturi viitoare, două promisiuni.

Se cam termină facultatea.

Sunt momente când vrei puțin aer curat, conduci o mătușă la troleu apoi dai pe la Așchiuță și te întorci cu iaurt, cornuri cu ciocolată și pernițe viva. Și te bucuri ca un nemâncat.

Sunt momente când alergi și țipi în ploaie în piața victoriei pe la 23:35 pentru că nu mai ai metrou de Grivița și totuși e aer proaspăt și parcă ești high.

Sunt momente când te bucuri de apoi asculți până la epuizare o melodie, gen. Sau sunt momente când nu știi ce să faci, nimic nu merge, scrii aiureli pe twitter sau faci pe poetul pe blog.

Noroc că acele momente trec, noroc că tu rămâi, noroc că ești, minune că sunt.

PS: titlul e de la AG Weinberger.

PS2: dacă te așteptai la un mesaj legat de politică, având în vedere titlul, bad luck. Vezi PS1. Oricum, du-te mâine la vot.

E vina mea, m-am gândit… m-am dus ca vițelul să văd cum arată AFI Palace, chiar în ziua deschiderii. Ce-i drept, e mare și se populează rapid… cu magazine și băieți care-și pierd aifonul pe la fete prin buzunare.

Vroiam să scriu un articol despre intrarea în ritm… este un sport nou pe care îl practic de vreo 4 săptămâni încoace. Pot zice că merge bine, mai bine decât chitara. Anul 4 la C3 înseamnă compilatoare și spârc. Am mai ales în plus apepe de la NT, și SI cu Tănase. Suficient de interesante și timeconsuming. Mai e BD și MP…

Duse sunt seriile, CA, CB și CC… mândria de a fi la CC, parcă suntem alți oameni acum, grupați pe specializări (not). Un lucru de care îmi pare rău (Jancă ar fi trebuit să spună mai multe despre asta până acum ), este că am pierdut Cercul temei. Cercul temei, acea manifestare socială (printre puținele la CS), în care studenții se adună roată și vorbesc despre teme. Care cum a terminat-o mai repede, ce bube s-au strecurat în enunț, despre cum sunt stupizi cei care au publicat-o ș.a.m.d..

Revenind la ideea cu ritmul (am început articolul acum 2 ore, am uitat demult de el), pe  lângă toată școala asta multă, îmi place că săptămânile încep cu cele două seriale de care m-am deprins: Curb your Enthusiasm și The Big Bang Theory. Ah, a mai fost și studențiada… varii motive au lăsat-o să treacă pe lângă mine.

Ah, ca să nu uit, azi am fost la TechTalks pe care îl organizăm (ROSEdu) și mi-a plăcut. Git is the new emacs. GJ Mircea.

Arată așa (ignorând Terminatorul din spate):

și face cam ce zice.

Exemplu pentru laboratorul de USO.

Sursa: xsplash-theme-editor-0.1.tar.gz .

LE: v0.2 cu surse și pachet .deb

Enjoy! Btw, the new ubuntu is awesome.

Discuție cu tavi în Ma 06 oct 2009 21:58:01 -0300:
(21:58:01) tavi: salut
(21:58:11) alex3f: salut
(21:58:32) alex3f: cu ce te pot ajuta?
(21:59:19) tavi: vroiams aiti trimit un fiser
(21:59:22) tavi: fisier
(21:59:29) alex3f: pentru?
(21:59:53) tavi: asa
(21:59:54) tavi: \poza
(21:59:57) tavi: poza
(22:03:17) alex3f: scuze
(22:03:21) alex3f: nu știu despre ce e vorba
(22:03:26) alex3f: poți să mă pui in temă?
(22:04:39) tavi: o poza cu mine
(22:04:54) alex3f: de ce mi-ai trimite o poză cu tine?
(22:05:28) tavi: aa
(22:05:30) tavi: pai asa
(22:05:37) alex3f: ?
(22:05:45) alex3f: îți bați joc de mine?
(22:05:55) tavi: mi-am luat un telefon nou
(22:05:58) tavi: si mi-am tras poze
(22:06:06) alex3f: repet
(22:06:09) tavi: are 7 megapixeli
(22:06:11) alex3f: ce legătură are asta cu mine?
(22:06:14) alex3f: ne cunoaștem?
(22:06:15) tavi: nu are
(22:06:18) tavi: nu
(22:06:24) tavi: dar nimeni nu vrea sa aprecieze pozele
(22:06:32) alex3f: glumești, nu?
(22:06:52) tavi: nu
(22:07:14) tavi: nici pe canalele de pe udenrnet nici pe cele de pe freenode nu e nimeni care sa vrea sa vada
(22:07:26) alex3f: de ce crezi că eu vreau să văd?
(22:07:41) tavi: nush
(22:07:45) tavi: te intreb
(22:07:59) alex3f: bun: nu vreau să văd o poză cu tine
(22:08:00) alex3f: e ok?
(22:09:00) tavi: da e ok

Cam în același timp, pe canal:

(22:05:06) alex3f: salut
(22:05:11) alex3f: eu nu am fost la discuții
(22:05:25) alex3f: de ce îmi trimite tavi o poză?
(22:09:06) tavi: mda
(22:09:08) tavi: grozav
(22:09:17) tavi: daca nici cu fetele de pe undernet nu mi-a mers
(22:09:24) tavi: atunci nush

Morala: alex3f e nickname de fată, sau unii chiar nu au ce face.

burger,Burlington,burrito,CA,Chevrolet,Chinese,Chrysler,Comcast,DC,facitas,

Fairfax,FedEx,Fender,First Act,Five Guys,Frederick,Georgetown,Germantown,Giant,

Hard Rock Cafe,Hooters,Jamestown,JC Penny,Jefferson,jerky,KFC,Kmart,Korean,

Levi,Lincoln,Luray,Mac,Macy’s,Martins,Maryland,MD,Mexican,Montgomery,

Monticello,Mont Vernon,Nano,Netflix,New Port,New York,Niagara,NJ,

NY,Philadelphia,Philly something,Police,Rawlings,RI,Rockville,Ruby Tuesday,

Selfcheckout,Soup Nazi Shop,Starbucks,Texas-american,Thai,

Times Square,Toyota,Toys r us,UPS,USP,UT,UVA,VA,Vienna,Vietnamese,

Wallmart,Washington,Wegmans…